Sub el stãtea o bancã ruginitã de obosealã, cu scrumierele goale iar parcul iar chiria și-o cerea. Dar lui nu-i pãsea. Era turist. Lumea trecea grãbitã, spre ieșire ȋmpiedicȃndu-se. – De ce nu fugi?? Fugi! Spuse o doamnã fãrã ca mãcar privirea sã i-o arunce. Nimic gratis nu mai cãdea. – De ce sã fug? Eu am deja rezervare, un copac de o persoanã. Dar fugiți, fugiți voi cãci locuri bune vã mai așteaptã.