Uitarea Se-adună în noi anii, din ce în ce mai reci, n-au mai rămas prea multe viața să ne-o umple, că nu mai sunt destule, vizibile poteci, să ne poarte pașii încărunțiți la tâmple! Răsare-același soare, dar parcă tot mai stins, naintea noastră multe, de-acum, nu se mai țes, parcă-i tot mai aproape eternul necuprins și râdem mai puțin dar plângem tot mai des! Parcă sunt tot mai reci iernile ce vin, s-a schimbat și vremea, ori ne-am schimbat noi? deși dormim mai mult, visăm tot mai puțin și pleoapele cad grele pe ochii tot mai goi! Am vrea să fim la fel așa cum ne-amintim, ca-n vremea-aceea-n care mai aveam putere, când ne trăiam viața cu poftă, cu putere și-mbătrânim de fapt, uitând să mai iubim!
sâmbătă, 31 mai 2025