La capătul viei din deal, M-așteaptă, la umbră de nuc, Ulciorul c-o apă cristal Pe care de toartă-l apuc Strâng buzele-n țâța de lut Și sorb însetat, cu nesaț, Nectarul cu iz de trecut; Îl simt cum îmi prinde în laț Atâtea din câte vuiesc, Le scoate din minte, dispar, Mă-ncântă doar clipa … Trăiesc Și vreau să-mi rămână, măcar În restul din viața ce-a fost Departe de cerul senin, De umbra de nuc și de-un rost La care, de-acum, să mă-nchin.
sâmbătă, 31 mai 2025