Privești spre depărtarea mea, sau zarea la care numai gândul tău ajunge, iar pentru mine-i un abis în marea neliniștei ce inima-mi străpunge. Te văd, în mintea mea, privind departe -și nu știu de-i trecutul, viitorul- spre ce a fost și, încă, ne desparte, spre ce-ar putea redeștepta fiorul pe care îl simțeai demult, cu mine, în nopțile albastre și senine. Încerc privirea-ți verde să o caut prin amintiri, sau oglindită-n unde să simt, din nou, cântarea unui flaut cum pieptul mi-l inundă când pătrunde, cu note blânde, sunete duioase, în sufletul ce nu demult, dansase. Ești veselă, ești tristă, sau o pace, nedefinită clar, te izolează la marginea iubirii ce păstrează doar amintiri care devin sărace? Umbrela ta, ferindu-te de Soare, ți-ascunde o iubire care moare.
sâmbătă, 31 mai 2025