încă un gând, un poem sau cum s-o numi zădărnicia asta pătată de cuvinte. nici oftatul nu-l ştiu pe de rost deşi mi-e tipărit pe orice respiraţie. mă lovesc de toate formele dezagregate de noapte într-un labirint conturat de absenţe precoce şi iubiri smulse din rădăcină. îmi acordez ochii cu valuri presărate de iluzii. aici e a ta, pulsează antitetic cu minusul de viaţă din venele mele. fericirea mea nu zâmbeşte, nu are de ce, doar aplaudă valsul nălucilor. pe şira spinării am o nuntă. se adună neîmplinirile una câte una, înghesuite pe un cartilaj fragil. se poartă dresul fanteziei, totul e o tăcere de cenuşă, tragicomicul se accentuează cu fiecare vers de iubire: “să lăsăm poetul să-şi slăvească decepţia” se aud doar ecouri picurând din desișul pupilelor. digul de pe crusta unui obraz cedează. acum sa vezi prăpăd pe inimă… degetele mi se îmbracă în crengi, fiecare cu toamna ei pe creştet. deja se aud primele zgârieturi pe foaia îmbătată de partitura ta. uitasem cum se doare, arată-mi tu, pas cu pas. tango, iubirea mea: pașii tăi recită marea, din val în val mi-ești tot mai mută. ai mei, tot mai stingheri pe țărm, se sting in sincron cu dragostea absolută. şi-apoi să sune clopote păgâne în miezul unui vid de suflet. din mine se înfruptă din nou amorţeala cu o poftă demnă de suspin.
sâmbătă, 31 mai 2025