Vers târziu De câte ori m-adăpostesc fotografie-ntr-un album, îmi pare-atâta de firesc trecutu'-acela fără drum, încât îmi vine să m-arunc în brațele acelui prunc, și să îl rog pe Dumnezeu să-i facă chip pe sânul meu... Și toamna care va porni cu vânt ușor și frunze gri, aceleași doruri ne vor ști, ivite-n fiecare zi, pe-un pod de piatră dărâmat și-o apă care bate-n vad, tăcute lebede târzii în versul nopții...Poezii.
sâmbătă, 31 mai 2025