m-am trezit pe conştiinţa nopţii cu buzele înnodate în nostalgii cu gust venetic de întrebări. afară se crapă de adio cu o repeziciune anexată zvâcnirilor din piept. în mine recursul trăirilor tale îmi zgârie cu un crivăț cărunt portretul răsunător de emoţii. iubirea mea e gradată până la lună, doar aşa îţi pot măsura ropotele de tăceri ce se înfig cu densitatea închipuirii pe fiecare pronunţie a lipsei tale din îmbrăţişarea mea. am strâns în vene atâta dor că-l pot deşira pe toate suspinele lumii şi-ar mai rămâne destul cât să-l legi cu un fior poetic, să simţi prin fiecare vers cum mă arunci ca pe o primăvară desflorită lângă patul unde îţi cultivi tristeţea ca protest împotriva iubirii. nici nu ştii cât mă opun cu fiecare lacrimă acestor desluşiri de impasibil comprimate în murmurul clipelor fără tine. şi nici n-ai şti dacă umbrele de jăratic, sprijinite în fiecare port din sufletul meu, nu s-ar potrivi atât de antitetic cu necuvântările tale. mi-au trecut prin piele atâtea insomnii cu ochii tăi pe fiecare scară de gândire, încât un singur strop de reverii mi-ar fi drum spre o tragică amurgire. dar chiar şi preţul greu de-a te cuprinde în vis îl voi plăti cu o linişte fatală, şi-apoi... să fiu cenuşă în trupul meu, iar tu să-mi fii vestală.
sâmbătă, 31 mai 2025