Furnicuța greșise măiastru-ntâia oară, iar șefa ei îi zise "o vreme" să dispară... "– Draga mea, regret nespus căci fost-ai devotată (muncii) ca un rar supus, îns-ai facut-o lată." Furnicuța-nțelese că treaba-i foarte groasă, de-aceea își alese cel mai lung drum spre casă. Spera să încropească un plan de acțiune prin care să renască așa... ca prin minune. Se-opri la un moment dat și-ncercă să zâmbească ca un clișeu expandat gata să-nnebunească. "– Ce naiba mă tot agit?" (Se autopersifla) "– Doar norocu-mi ce-a fugit, prea curând, nu l-oi afla." "– În plus, nu-s frumușică și nici prea istețică, sunt numai o furnică complet călită-n frică." (Frica de-a fi săpată, de a fi devansată, de-a fi concediată, sau de-a fi o ratată, ) Apoi, ușor nevrotic, ea-și aduse aminte de-un procedeu hipnotic, cu lux de amănunte... (Un psihanalist, recent, într-o carte, expuse cum puteau fi-n pacient sentimente induse...) "– La medic deci, nenică!" (Timp era de-o vizită...) "– Să-mi dea o nouă frică - frica de reușită!" "– Ce chestie!" își spuse (nicicând nu luase-n seamă gândul ce-o străbătuse...): "Nu scapi de ce ți-e teamă!"
sâmbătă, 31 mai 2025