Zbor

Ascult la glasul care dinlāuntru-mi vine
deşi nu-i vocea care-o port,
vorbeşte-ncet, şoptit, doar pentru mine,
însă ce spune nu socot.

Se aud cântări şi vise , rugi, porunci anume,
dar cum să-i spun eu sufletului să-mi urmeze pasul
când numai fluturi cad din clipe fără nume
şi fără să-nțeleg, iubirii îi ştiu glasul.

Dar nu, el doar aruncă sec cuvintele în mine
albe năluci ca nişte pietre care cad,
făcându-mă în zborul
îndrăzneț spre mâine,
al meu duşman, nebun cu ochi de jad.

Nu s-au ivit în mine muguri de dorinţă
graiul lăuntric să-l ascult,
căci frunza libertații mi-e ființă
şi simt în vene al vieţii tumult.

Rămân la modul imperfect
cu gândul fără limite sau nume,
fără nimic palpabil şi nimic concret
cu sufletul în alb înrourat pe astă lume.

Cu soarta, file colorate scrise-n pumn... destin 
şi-un nume vieţii dat într-un salon select,
fără nimic, fără sclipiri,  fără festin
doar zborul... atâta doar şi e perfect.