În zorii prinși de-nțepenire S-aude că, înmugurită, O simfonie de trezire E pentru Soare pregătită. Simt - bocănește cu bagheta Lângă pupitru dirijorul, Noaptea-și ascunde silueta După decor, cu binișorul. Ochi doar clipesc în așteptare De flori, din fețe și de rouă Toți așteptând, de peste zare, O veste veșnică de nouă. E încordat tot Universul C-amuș se-ncepe... se începe Că nici nu se aude mersul Al vremii roaibe și sirepe. E o tăcere ce e gata Nemaigândindu-se la sine Doar la un semn să-și pună capăt În coarde dalbe de lumine. Nu rătăcesc buimac prin sală, Ci, încordat, aștept pe scenă Ca la deschiderea de gală Să am o voce omogenă... Văd! - se desface trandafirul Cel așteptat de-atâtea doruri, Pământul a-nviat clavirul Cu avântările de zboruri. Am tresărit cu mii de note Întrețesute printre vise De-mi spun chiar fricile bigote - Aici nu-s lucruri interzise! Se-mprăștie corola ceții În adierea aurie, Respir parfumul dimineții Cu minunata-i melodie. Știu că sunt om într-o unire Cu orice clipă, zbor și iarbă Și-s gata Cerul cu Iubire Definitiv să mă absoarbă. Că-s sub egida de Părinte Așa de-aproape și de sfântă, Că n-am, de-a mulțumi, cuvinte Trăiesc doar muzica ce cântă!!! Victor Bragagiu
sâmbătă, 31 mai 2025