Motto: Un popor grav rănit încă mai păşeşte, anevoios, ca printr-o lacrimă amară, dar vie, pe un drum de pământ noroios, de la Sarmisegetusa Regia, prin Blaj, spre veşnicie. Pe uliţa ce traversează de-a lungul şi de-a moartea România, căutând omenia, am trecut în această dimineaţă, devreme, păşind agale, la braţ cu istoria scrisă în binecuvântări şi blesteme. Undeva înainte l-am văzut pe Ştefan copil în faşă, cu pinteni şi cu cravaşă, purtând într-o mână o cruce de lemn şi-n cealaltă un paloş pe care scria un vers eminescian şi-un îndemn. M-am oprit puţin, preţ de-un veac, la o casă în care ştiam de la râu, de la ram, că locuieşte Brâncoveanu cu cei patru fii şi-am zărit pe fereastră, în luciri de opaiţ, un potir, o Psaltire şi nişte icoane vii. De pe marginea uliţei, din iarba unui mal de pârâu, înaltă până la brâu, ce mirosea a grâu copt şi-a sânge de om se vedea cum Nică alerga prin grădini şi cum Porumbescu compunea sub un pom. Nişte ţepe medievale înalte şi zvelte în care atârnau lăcomii şi trădări străjuiau ca nişte mirări o răscruce cu poteci haiduceşti şi destine, deasupra Vlaicu survola rănile Carpaţilor iar la zenit Slavici scria un basm cu suspine. Dar iată un cap de lup şi-un tricolor! Între primul şi ultimul paşii sărmanei mele ţări mă dor! Dar iată Columna lui Traian şi Coloana lui Brâncuşi! În prima şi mai ales în ultima simt că va veni izbăvirea acuşi! Pe uliţa ce traversează în lung şi în cer ţara mea mereu tulburată, căutând pacea până acum niciodată aflată, am trecut azi dinspre lacrimă spre apus, păşind, smerit, alături cu Burebista, cu Mihai, cu Horea şi mai ales cu Iisus. scrisă cândva, în istoria recentă a Erei Creştine
sâmbătă, 31 mai 2025