MIROS DE TĂMÎIE Se simte parfum aromat şi întunecat de doliu, Iar izul îmbietor ușor de tămîie în catedrale totu -i negru, Cînd un mort aşezat neclintit e întins în coşciug Și-i arde o lumînare aproape pîlpîindă lîngă cap. Iar mirodenia se răspîndește în picături de eter, Cînd sufletul răposatului se ridică în înaltul cer, Și lumînarea lugubră de ceară-i luceşte ca o lumină Şi se obișnuiește cu mireasma de tămîie amară din candelă Iar sufletu-i pleacă către un ținut îndepărtat albastru fermecat Cu aripi albe zboară fără de nici un păcat Și lasă în urmă amintiri ce timpu' în trupu-i le-a estompat Însă parfumul de tămîie din simțiri nu s-a uitat. Pe chipuri palide și imperceptibile tern pică,aşezat, Plînsetu' înfundat rece umed ce nici nu s- a uscat Și nu reuşeşte să scoată toată suferința ce în inimă s -a închegat, Și nici esență sacră de tămîie care în hainele negre s a îmbibat. DREPTURLE REZERVATE AUTORULUI 11.08.2020 Volumul al 20 lea ''MEMORANDUM'' Radu Dan Alexandru ''Alias''-MISTERUL POEZIEI.
sâmbătă, 31 mai 2025