2015

2015

Mă doare istoria şi privesc uluit
Cum rabdă poporul păgânii români
Ce stau în palate şi au pentru câini
Mai multă mâncare decât mulţi copii.
Tu Decebal oare de noi nu mai ştii?
Nu poţi de prin ceruri, de unde priveşti
Să smulgi somnolenţa, sa recucereşti
În sufletul nostru un loc de exemplu?
Mă crede, nu vreau să ridic azi un templu
Ci doar să arăt AND-ul străbun.
Când stă sub călcâi un român nu-i român,
Când rabdă-mpilari parcă nu-i neamul meu.
O, Doamne, îmi e greu să privesc, tare greu!
De ce ne laşi Doamne sub talpă mereu?
De-atâtea milenii povara e grea!
Când ai o istorie cât timpul de veche,
Când plaiul acesta e fără pereche
De ce laşi ca hulpavi călăi să se-adape
Cu sânge de trac şi-i laşi să şi scape
Fugind pe-o minciună cu ochii legaţi?
Întoarce-te Doamne, acesta-i poporul
De unde o lume îşi trage izvorul.
Ramas-am doar laşi şi creduli şi blazaţi?
Mă-ncercana vremea şi somnul mi-e rar,
Şi apa ce-o sorb e de-un rânced amar!
De ce ne dai Doamne asemenea chin?
Trăim pe pământ atât de puţin!
Adu-ne-napoi regii vremilor trace,
Întoarce-ţi tu Doamne privirea încoace
Şi-nvie statuile, câte-au rămas!
Poporul acesta nu-i popor de pripas!
Nu poate sfârşi într-un mod ruşinos
Poporul român, un popor prea frumos
Să doarma-n pădure într-o raclă de sticlă!
Îndură-te Doamne, la viaţă ridică
Opinca de rând şi un crai dat de ea.
Îndură-te Doamne de PATRIA MEA! (2015)