4.Cascadele ochilor
sâmbătă, 31 mai 2025
CASCADELE OCHILOR

Îmi vor curge ușor către munții obrajilor,
Lăsandu-se în josul văilor, ocolindu-mi nasul, 
De la acel  curs a lor ușor ce mi-l vor avea 
Mi se vor îndrepta agale spre buzele ca marea,
Ce mi  vor adăposti iei amăgitoare ca zarea.

Și întanlind în cale albia rîurilor săpate,
Mi se vor opri puțin și -ți va lua al tău chin, 
Acela  care  mi-l   reții acum atît de tare  în tine 
Și dorești  să mi-l scoți din lăuntru cat poți de bine.

Să reușești a-mi  uita de durerea amăgitoare,  
Ce-ți macină  a ta simțire atat,atat de tare,
Și mi  te face să- ți pierzi acea scumpă fire
Nelăsandu-mi  nici o  sclipire să-ți domine fericirea.

DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI.

Variantă publicată în  Volumul de debut ''OGLINDA SUFLETULUI MEU'' din perioada 2014

Radu Dan Alexandru''Alias''-MISTERUL POEZIEI.