De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fiică, Ori metamorfozată în soacră mare, mică, Doresc la fiecare un cer fără de nori, Lângă acela care v-aduce astăzi flori, Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi, Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii În fiecare zi, mai des ca pantalonii, Cum flacăra-i dogoare şi cât de exaltată E inima ce-i sare când soacra se arată, Şi sângele-i cum fierbe umplându-se de ape De-a voastră gură dulce când caută să scape; Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă, Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă(?!) Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască, S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească(!) Şi cin’ l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă, Să cadă-n noapte, zi, la altele în mreajă, Sau cin’ l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace, Când el e programat doar ca să se dezbrace(?!) Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă, I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă, Făcută să apară, în prag, de soare plină, Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină, Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi, Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi, Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul, Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul, Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie, Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie…. Da’ nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar’, Ca astăzi, cu băieţii, să-nchine un pahar, Fi’nd ziua când femeia, să nu m-audă-a mea(!) Săraca,-i aminteşte că are-o zi şi ea, Căci el confuz, fireşte, cum e de obicei, Ar crede, cum se vede, că toate-s ale ei! Valeriu Cercel
sâmbătă, 31 mai 2025