96.La încoronarea lui Ștefan Vodă
sâmbătă, 31 mai 2025
LA ÎNCORONAREA LUI ȘTEFAN VODĂ

Toți din Regatul Moldovei se adunară,
Pentru al slăvi pe cel ce ar să fie,
Domn uns cu mir pentru o veșnicie,
Şi ca să îi aclame a lui, sublimă,domnie,
Cei ce or să caute în părțile acestea să vie,

Aici pe plaiurile noastre, cu mărinimie,
Pentru acest iubit neam de romîn,
Ce i-a fost și îi va rămîne un bun stăpîn-
Care a căutat să își apare a lui mîndră țară,
De către invadatori,otomanii ce dădeau, navălă,într-o doară,

Și doreau a ne asupri cu acea armată mare
Dară prin a noastră vitejie reușit-am a-i opri,
Și ale nimici prin aceste,purtate,bătălii,atît de vii,
La Dîmbovița,Soci,Dolijești,Baia și Podul Înalt,
Cînd Baiazid și oastea lui au încercat a ne invada,țara în lung şi lat.

Și a ne subjuga prin a lor invazii grele,
Ce doreau acea asuprire a lor sub stele,
A acestui neam din vechii romîn,aici din bravi stapîni,
Și care a luptat mereu pentru a sa părtică de pămînt
Ce a venit dintr-un pur,cald și atît de mirific, legămînt,
Din străvechi mult şi îndelungat,cunoscut şi sfînt, neam.

DREPTURILE REZERVATE AUTORULUI

-08.08.2019.

Volumul al 9 lea '' PATRIOTISM ȘI ONOARE''

Radu Dan Alexandru ''Alias''-MISTERUL POEZIEI