E liniște-n pădurea de stejar În orele în care arde iar Tot cerul dintr-o vară de coșmar Ce n-are, pentru raze, un acar, Căci razele, ca trenuri fumegând Urmează doar o cale, ca și când Ar vrea să ardă sunetul plăpând Al unei voci din început de gând. Își tace, gândul, glasul cel dintâi Și pune câte-o rază căpătâi Știind că-n viitor, de sub călcâi, Ea va striga spre zborul lui: “Rămâi! Și n-o va asculta. O va strivi Ca pe o șină-n gara ce-o muri Și-o învia când stele-or auzi Un șuierat de tren prin galaxii. Acum e liniștit și-un sunet, iar, Se naște-n el, e nou și e bizar, Căci vine din străfunduri ca un dar Al raiului din trunchiul de stejar.
sâmbătă, 31 mai 2025