Aceleași vânturi

Mă bântuie vântoasele de seară...
Cu-o lume-ntredeschisă mă pătrund.
Rătăcitoare-n golul furibund
Mă amăgeşte clipa solitară.				

Cu cât mă-nalţ, cu-atâta mă afund.
Grea linişte mă prinde şi-nconjoară,
C-o forţă obsesiv-testamentară;
Mă bănuie ceva că îi ascund.

Desperecheate, vorbele se-ngână
De câte ori prin ele  dau să  trec,
Fugară clipa să n-o scap din mână.

Dar tot pe ce mă reazem cade sec,
Cum ciutura scăpată în fântână...
Şi tot aceleaşi vânturi mă petrec.

(Din vol.: De la Anna la Caiafa)