Acolo unde curge Luţul Cu vadu-i molcom către Bresc, Acolo-n zborul amintirii De-atâtea ori mă poticnesc. Acolo bunii mei, Maria Şi Simion, urcaţi la cer, Într-o căsuţă mititică Şapte copii creşteau, ca ieri. Pe uliţa cu râtul mare Între livezi de meri şi Luţ Găseai grădini pline de poame Şi lanuri mari de cucuruz. Pe-acolo, furişaţi, copiii Călcau o droaie de cărări Către bolboanele-nsorite În miezul fiecărei veri. Iar seara se-adunau în cete Să joace jocuri de demult. Vuia tot râtu-atunci de chiot... Azi zace singur, trist şi mut. S-au risipit, care la ceruri, Care prin lume răsfiraţi Copiii cei de ieri, ştrengarii, Sunt toţi din bătături plecaţi. În van mai strig din tinda casei Pe buna roşie-n obraji, Pe moşul cherchelit cu ţuică, Feciorii dârji ca nişte brazi. Zadarnic caut mândre fete Din cele ce erau ca ieri În casa-aceea părintească Nu mai sunt astăzi nicăieri. Alunecând pe coasta vremii Copiii s-au făcut bunici, Bunicii s-au făcut ţărână La umbra tot mai multor cruci. ........................................ Ion cel ce era întâiul Nu-i îngrijeşte azi pe toţi, Căci a trecut şi el hotarul Spre infinit la bunii morţi. Delu, luându-şi taragotul Cel mult iubit, s-a dus la oi, În turma cerului, la Tatăl, De unde nu mai vii-napoi. Măriuţa, strajnică femeie, La vremea ei, s-a măritat Şi a făcut gospodărie Cu-al ei bărbat la noi în sat. Cheţuca, cea cu glas de doină, Copilă a născut copil Şi s-a-nhămat în hamul vieţii, S-a răstignit şi ea destul. Feciorul veşnic, Ghiţă Bălu, Rămas străjer în cuib, lăsat De toţi ca păsările toamna, E singurul ce n-a zburat. Cica, cel dolofan, mezinul Între feciori, la pescuit Bătea tot Luţul vara-ntreagă, Azi e prin lume izgonit. Şi Floarea, cea din urmă fată, Prin ţări străine a plecat Să-şi caute rostul în lume Nemaigăsindu-şi-l în sat. ............................................ Şi-aşa s-au risipit de-acasă Şi pe pământ şi în pământ Acei ce-au fost cândva părinţii Şi pruncii lor rămaşi doar gând. Cei ce umpleau cândva cu suflet Pereţii cei lipiţi cu lut S-au stins în hăul amintirii, Eroi ai vremii de demult. Cei ce făceau atâtea pozne De păreau buni de exilat Azi au ajuns mai toţi icoane De-atâta dor ce le-am purtat. Azi Luţul curge trist pe-acolo Cu vadu-i molcom către Bresc, Nimic din ce era odată N-a mai rămas, nu mai găsesc. Unde sunt, Doamne bun, acele Copilării ca din poveşti? Unde le sunt astăzi copiii? Copilărie unde-mi eşti? Dan Lăzărescu, 11.02.2019, poem dedicat memoriei familiei materne a subsemnatului.
sâmbătă, 31 mai 2025