Ademenit de şarpe

Mă preocupă omul rar,
Chiar dacă umblǎ ameţit
De spaima rece fǎrǎ har
Cǎ e şi el ceva finit!

De ce sǎ fiu eu scos din minţi
De cei ce îmi vând ursitul
La păcătoşi, ca şi la sfinţi,
Să îmi gǎseascǎ negăsitul?

Ştiu, veşnicia e-n idei,
Plictisul e ceva banal,
Teama mǎ sâcâie, de vrei,
Cǎ voi fi omul de pe val.

Şi spun c-am fost chiar ispitit
De glorie, de vis în stres,
Ca trupul pur, descoperit
Şi-ademenit de şarpe des.