- Mai împletesc cu rimele năframă Când marea se retrage liniștită În golful cu magnolii și aclamă Toți albatroșii-n noapte, bântuită De pașii tăi ce înfloresc pe plajă Ca-ntr-o poveste scrisă de vestale, Iar stelele ademenite-n vrajă Prin spuma dantelată dau târcoale Și povestesc de țărmuri nesfârșite Pe care trec sirenele spre mare În razele de lună poleite Cu versul tău, o lacrimă de floare. - Mai rog această clipă să rămână Deşi-i târziu... Pe ţărmurile nude O să trăim eternitatea până Ne-or creşte flori pe trupurile ude Şi obosiţi de-atâta veşnicie I-om cere, poate, mării, drept răsplată, Să fim uniţi mereu în poezie, Să nu ne-nvingă timpul niciodată. Mai vreau să îmi aşezi pe sâni magnolii Sau nuferi albi pe umeri şi pe pântec Când plaja mea îşi inversează polii Să mă străbaţi încet, ca un descântec. Ioan Grigoraș & Liliana Trif