Adiacent

Mizeria şi luxul adesea sunt expuse
În vǎzul lumii goale, cǎ alfel nu-i de bine,
Dar nu cobor la norme de alţii contrapuse
Obişnuinţei mele să fac ce se cuvine.

Pentru o stare bunǎ îmi scormonesc în minte
Şi vorbe potrivite  taifasului salon,
Privire îngrijită, sigiliu pe cuvinte,
Angoase camuflate într-un discurs cazon

Apoi mă-ntreb, în fine, sunt personaj potent,
La fericirea lumii  să am, de vreau, intrare?
Că sunt un ins capabil şi chiar adiacent
La omul foarte simplu cu fricǎ de blazare.