Scumpă ţară şi frumoasă O! Moldovă, ţara mea! Cine pleacă şi te lasă E pătruns de jale grea, Căci, plutind în visuri line Pe-al tău sân ca într-un rai, Dulce-i viaţa de la tine Ca o dulce zi din mai! Eu te las, ţară iubită, De-al tău cer mă depărtez Dar cu inima cernită Plâng amar, amar oftez! Trist acum la despărţire De fiori mă simt cuprins. Ş-orice dragă nălucire Pentru mine-acum s-au stins! Cine ştie, cine ştie Dacă-mpins de-al sorţii vânt, M-oi întoarce-n veselie Să sărut al tău pământ! De-oi vedea încă vreodată Munţii tăi răsunători Ce cu-o frunte înălţată Se pierd falnic printre nori; Şi-ai tăi codri de verdeaţă, Unde curg, şoptesc uşor Reci izvoare ce dau viaţă, Doine care zic de dor, Ş-al tău cer care zâmbeşte Sufletului românesc Şi oricare mă iubeşte Ş-ori pe care eu iubesc! Iată ceasul de pornire! Iată ceasul mult amar! Veselie, fericire, Eu le las pe-al tău hotar, Ş-a mea inima iţi zice: O! Moldovo ce jelesc, Adio! rămâi ferice, Ferice să te găsesc!
sâmbătă, 19 aprilie 2025