Aducând cântări mulţime Şi mai bune şi mai rele, Mă întreb cu îndoială Cine caută la ele? Cată cei ce noaptea, ziua Îşi muncesc sărmana minte – Plebea multe ştiutoare Pentru pâine, pentru linte? Sau cei ce păzesc cântarul A dreptăţii, dragă Doamne, Ce la domni sărută mâna Ş-altceva încă la doamne? Sau acei care-şi pun osul Carul statului de-l mişcă? Ah, prea ştii mai dinainte Tot ce-i doare şi ce-i pişcă. Eu nu pot să le dau lefuri, Nici onoruri, nici pensiune. Nu-s în stare nici să judec Merite pentru naţiune. Toţi acei ce-n astă lume Vor ceva… mă lese-n pace, Eu nu voi nimic, nimica, Decât pace, pace, pace. Şi de-or trece pe-aste şiruri Ochii cei cuminţi de fată Sau a junelui privire De visare îngrecată, De vor trece într-o viaţă Doruri multe-ndefinite: Or privi sub flori albastre Aste pagine citite Şi dureri scânteietoare Şi tablouri înfocate Vor pătrunde tremurânde Aste suflete curate. Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi inimi cu aripe. Ah! lăsaţi ca să vă ducă Pe-altă lume-n două clipe.
