O pâclă sulfuroasă șerpuiește prin metropola pierzaniei, lingând vitralii cosmice de biserică... În urmă, balele lui Belzebut topesc turle impunătoare și clopote de bronz stelar; Se-aud picuri lovind pământul - o ploaie de meteoriți, ancestrală; Izbăvirea curge sfârâind prin ravenele incandescente ale păcatelor lumii, ca un metal fluid. Mulțimea cu pupilă de șarpe râde disprețuitor, scuipând la răscruci venin... Un trup de argint, încă răstignit, refuză să ardă. Se zbate! Apoi, își încordează luminiscența din Costelația Săgetător, se smulge și țâșnește - o cometă a răsăritului - spre inima pruncului ce s-a născut în iesle. Zorii devin sângerii, și-un țipăt străbate lumea, aidoma unei picturi de Munch.