Ajutorul de la munte
sâmbătă, 31 mai 2025
Muntele te face să-nțelegi lucrarea lui Dumnezeu,
Puritatea aerului e gata la tot pasul mereu,
Poluarea din orașe va trece cu răbdare,
Va veni lumina sfântă și-o binecuvântare.

La munte găsești refugiul sfânt,
Păsări, animale, culoare și cânt,
Liniște și pace pe piscuri-n sus,
Fără lacrimi, durere cu sprijin adus.

Domnul e acolo și te-așteptă pe tine,
Privești în zare la clipa care vine,
E locul curat unde poți să plângi acum,
Tu ne întinzi mâna de când suntem pe drum.

Chiar dacă vezi că nimeni nu mai urcă sus,
Tu ne iubești pe toți din inimă, nespus,
Nu lași pe nimeni-n valea neagră când cobori,
Ne-ajuți să urcăm chiar și aproape de nori.