Privesc albastrul de azur, Ce mă absoarbe in eternul amurg Al unei sfere plate, însângerate, De atâta lumină oarbă. Ascult plânsetul viorilor ce răsuna În parcul verde, neasemuit de verde, Iar lacrimile sunetelor se preling Pe obrajii copacilor și al florilor. Ce vreme însorită de atâta tristețe... Fumul țigării dansează pe ritm de vals, Iar eu stau singur printre picături de lumina albă.
sâmbătă, 31 mai 2025