Domnul Ştefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni, Locaş sfânt creştinătăţii astăzi vrea să facă dar, Şi pe malurile Putnei, cu vitejii săi români, Însuşi merge să aleagă locul sfântului altar. Mare obştie-l urmează şi pe culme se lăţeşte, Precum aburii pe baltă când lumina asfinţeşte. Căpitani, ostaşi cu zale şi cu platoşe de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război. Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer; Buciumul vuieşte-n munte, sună valea de cimpoi. Iată că lângă-o movilă domnul Ştefan s-a oprit! Totul tace! ochii ţintă, stă poporul neclintit. Trei ostaşi cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă; Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalţi ca bradul de la munte, Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloş, şi pe frunte Cu-a lor lungi şi negre plete se coboară-o neagră ţurcă. Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor, Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor. Multe fiare din cei codri, mulţi duşmani tineri, semeţi, Drept în inimi, drept în frunte au simţit a lor săgeţi, Căci ei sunt arcaşii vrednici ai lui Ştefan domn cel mare, Ce-şi găteşte-acum săgeata s-o izbească-n depărtare. Copii, trageţi… eu vreau astăzi să mă-ntrec în arc cu voi. Astfel zice domnul Ştefan! iar voinicii amândoi Se plec, arcele-şi încoardă, trag… săgeţile lor zboară, Spintecă repede vântul ce dă foc şi vâjâieşte, Se tot duc, se duc ca gândul, şi de-abia ochiul zăreşte Pe câmp departe, departe locul unde se coboară. „Ura! În ceruri se ridică! Urlă dealul, clocoteşte! Să trăiţi, copii! le zice Ştefan, ce-acum se găteşte. Zbârnâie coarda din arcu-i, fulgeră săgeata-n vânt, Piere, trece mai departe, şi-ntr-un paltin vechi s-a frânt. Acolo fi-va altarul! zice falnicul monarc, Ce se-nchină şi se pleacă pe războinicul său arc. Să trăiască domnul Ştefan! mii de glasuri îl urmează, Şi poporul jos, pe vale, umilit îngenunchează!
sâmbătă, 19 aprilie 2025