Am vrut să fiu...

Am vrut să fiu o frunză pe ramură de plop
Dar m-am gândit la tine și  lacrimi în potop
Au inundat privirea pierdută intr-un zbor 
De toamnă plumburie, de rătăcit cocor.

Am vrut să fiu o creangă dintr-un imens stejar 
Dar m-a cuprins arsura dintr-un apus de jar,
Căci dorul din văpaia ce-mi sfâșie în piept
Inima cu iubire îmi spune să te- aștept. 

Am vrut să fiu arțarul ce-ți bate toamna-n geam
Dar m-a trăznit un fuger de care mă temeam 
Și-atunci mi-am spus că fi-voi deacum până-n apus
Gândul ce n-ai gândit, cuvântul ce n-ai spus,
Bătaia care incă nu ți-a bătut in piept 
Și mintea ce-o s-o ai, al omului-nțelept!

Așa voi ști de-acum că-n viața ce-o s-o ai
Voi fi cu tine- n zile și nopți de vis...în Rai!