Cum s-a trecut, plăpândă, amintirea Iubirii noastre, tocmai ca o floare Ce-ntr-un pahar își plânge strălucirea Uitată-n colțul mesei, unde moare. Nu-i nimeni în odaia tânjitoare. Oglinda-n podini și-a holbat privirea. Perdelele lungi țin calea către soare ... Păianjenii și-au întrerupt urzirea. Privindu-se în cupă ofilite, Din miezul veșted foile mâhnite Se rup, treptat, cu-o mută iroseală Picând domol în umbra liniștită ... Și floarea amintirii, părăsită, Se scutură petală cu petală În apa vremii veche și clocită.
sâmbătă, 19 aprilie 2025