Pe-o insulă de suflet amintirile roiesc, fiecare își dorește întâietatea... Fiecare amintire are povestea ei, e-o melodie în care te poți pierde uitând străduțele întortocheate ale gândului. Amintirile nu au nevoie de cuvinte, ele se strecoară-n mintea noastră precum apele de munte ce-și croiesc printre pietre albia,colindând mai lin, uneori mai învolburate, grăbindu-și curgerea întrun lac unde nuferii cresc și înfloresc. Tu,gând ce-mi zâmbești cu-atâta gingășie șoptește-mi amintirea ce-o dorești, eu o voi asculta cuminte nu cu urechea,ci cu inima. Printre zâmbete nesigure, gândul în tăcerea lui și c-o dulce-mbujorare deschide cartea amintirilor, răsfoind prin ea. Nu știa ce amintire mi-aș dori... fiindu-i greu să le selecteze, considerând că fiecare are valoarea ei. Inima,un fluture albastru cu aripi de albatros și ochi precum împărăția cerului alese la întâmplare, arătându-i gândului,cu degetul, o amintire,ce în timp se pierduse printre miile de amintiri, în uriașa lor singurătate. Era o amintire... ce prin strălucirea ei, umplu încăperea sufletului cu un mănunchi de raze solare totul înflorea,totul radia c-un zâmbet ce-și amintea o melodie de mult uitată printre miile de melodii dar împletea jucăușă toate florile grădinii cu amintiri... I-am mulțumit frumos gândului pentru frumosul dar și-am ieșit,cu pași înceți din insula sufletului zâmbind nostalgic întro nouă dimineață din decembrie...
sâmbătă, 31 mai 2025