Ne sunt părinții amintirile vii ce zilnic c-un sfat ne produc bucurii. În lumea amară și greu de trăit, părinții ne-oferă răspunsul dorit. Dar nu ne întreabă ce însăși ei vor să afle cum viața s-a rupt în fuior, cum firul devine mai slab, întrerupt și cine, cu-al lui război de țesut, îl prinde prin scame de zile de-amar azi fir fără vlagă, dar ieri palamar. Au tors al lor rost legănând pe copii în nopți de nesomn spre zori azurii. În dragostea lor cu dor i-au pictat să-i fie copilul de rău protejat. Iar când auzim glasul mamei, plăpând, în noi reînvie cel prunc surâzând se simte copil și din nou apărat de-al mamei surâs și de-al ei înfășat. Dar viața ne cheamă de tot uităm, Părinți și-amintiri în van le lăsăm. Și-acum, la sfârșit, când simt că se duc să țină în palme doar cuiburi de cuc, Ei tac și privesc c-al lor drum e scurtat, și nu îndrăznesc nici să ceară rabat Un pas încă-n plus le-ar fi de ajuns, Ei simt c-ar avea încă multe de spus, Ei simt c-ar avea încă multe de dat Dar cui să transmiți când toți te-au uitat? Cine mai are nevoie de dor, când lumea plutește pe-al banului nor? Se uită în zare ai noștri părinți și văd orizonturi deschise de sfinți… Pot să-i condamni că, în fine, aleg să plece din lumea ce n-o înțeleg? Ei pleacă urmându-și destinul firesc, iar noi tot privim domeniul ceresc Le cerem de-acolo, de unde-au ajuns, un sprijin în viața prea grea de pătruns. Dar, vai, cum primim acest mic ajutor uităm deodată cum doare un dor! Căci noi am crescut și timp nu avem să prindem de suflet imagini totem. O fugă neroadă ne prinde ciudat de-ai noștri părinți, de ce-au însemnat. Și tot alergăm spre acel neștiut uitând că, mai ieri, părinți am avut, Uităm că parinți la rând noi vom fi, că viața-i o roată în fiece zi, Că viața în cercuri destine rotește iar noi vom gândi, la final, părintește.
sâmbătă, 31 mai 2025