Amurg

Soarele încet s-a stins
în vise de neatins,
Luând cu el multe tristeţi
să le înece-n dimineţi.

Prin oceanul înserării
curge plânsul neuitării,
Ducând focuri şi mister
spre tăcerile din cer.

Gânduri se prefac în şoapte,
se topeşte ziua-n noapte,
Strângând razele de soare
într-o rugă de iertare.

În cuptorul veşniciei
intră amurgul bucuriei,
Peste toate se aşterne
somnul stelelor eterne.