Mi-ai așternut un zâmbet, sub picior, Și scapăr ars de el pân’ la călcâi, În creștet, tâmplele deja mă dor, Că nu mai știu de pot să te mângâi. Din necuvinte deslușesc iubirea, Pe buza unui gând abia rostit, Înfiripat în inima-mi ce-nsuflețește firea, Cu lacrima căzută din ochiu-ndrăgostit. Ți-am spart în mii de cioburi glăsuirea, Sătul, de-atâta-mi lungă ascultare, Și, în sfârșit, am regăsit tăcerea Într-un oftat prelung, din dulcea-ți sărutare.
sâmbătă, 31 mai 2025