am purtat rănile neamului meu ca pe un descântec de şapte ani învăț să le las, una câte una, ca pe nişte cojoace urâte dezgolindu-mă până la os: haine grele şi prea purtate devenite una cu mine îmi sunt acum străine mi-a devenit uşor mersul şi sufletul îmi miroase a lemn viu… poate că sunt o soră a copacilor aşa îmi explic această tandrețe pe care o simt în apropierea lor
sâmbătă, 31 mai 2025