Un ecou străpunge pleoapa, Tunet muge din adâncuri, Sângele îşi sapă groapa, Fulgere aprind amurguri… Ard altarele sub cruce, Ies icoane din morminte, Peste zări o umbră-şi duce Sumbru strai de oseminte! Suflete arzând se ‘nalţă Şi se mistuie-n genune, Lumea-ntreagă-i o balanţă Între rele şi-ntre bune! O lumină sfâşiată De imperiile nopţii Se prelinge-ndoliată Peste marginile sorţii. Flăcări mistuie adâncul Care sprijină zidirea, Cerurile-şi cheamă Pruncul Să salveze omenirea. Nori acoperă apusul, Răsăritul se aprinde, Numai vaierul şi plânsul Faţa lumii o cuprinde. Însoţită de erinii Se coboară iar Nemesis Slobozind din cer dihonii Printre fiii lui Adonis! Fâlfâiri de aripi ciunte, Îngeri decăzuţi din drepturi Trec peste alaiuri frânte În vâltorile de ceţuri. Tot înaltul şi pământul Se cufundă-n întuneric, Într-o clipă tot cuvântul Amuţeste luciferic! Tânguiri tresar în noapte Căutând zori de lumină, Scrâşnetele sunt deşarte În pustiul din retină! Rând pe rând din nefiinţa Hăului deschis sub zare, Cucerindu-şi neputinţa Alte lumi ies din uitare… Iar pe margini de abisuri Unde haosul domneşte, Se trezesc la viaţă visuri Înălţându-se spre creste!
sâmbătă, 31 mai 2025