Aporia Tainicele mele gânduri, din făptura ce o port, îmi remodelează anii, cei trecuţi şi cei ce-aşteaptă către drumuri netezite, paşi cuminţi ce se îndreaptă, înspre camera luminii, fără prea mare efort. După-atâta vreme gândul, a mirare se frământă; de te-ating, pare că cerul mi te-a-ncremenit în suflet, timpul a trecut de-atunci, fără grabă, fără umblet şi iubirea prinde aripi, cu halou galben de sfântă. Fericit îmi e cuvântul, lacrimi are bucuria, peste ochii tăi plăpânzi, degetele se frământă, inima din foc se-aprinde, harul parcă ne descântă, spulberându-se-n neant, umbra vieţii, aporia.
sâmbătă, 31 mai 2025