"Pământul, după-atâtea și-atâtea-ncercări, s-a întrecut pe sine-n a ne făuri… Dar cam cât să se mai lase și el oare, nonșalant, călcat de oameni în picioare? Că ne-asemănăm, suspectă-i vreo eroare, altfel cum decât din pură întâmplare odat' cu mândra-i putere creatoare ne-ar fi dat și-aceste firi distrugătoare? Dintre-ncercările de-a încropi un zeu, noi, apogeul, l-am atins prin Dumnezeu, dintr-o-atavică voință de formare- a unui lung proces de-autoflagelare." Un amic ce-ascultase, de sus, zâmbăreț, pe-ăl de se-arătase atâta de semeț, replică, găsind, în sfârșit, un epitet: "Nu știu ce să zic…, însă-mi pari mult prea poet!"