Când sufletul se-aşează, pe-nserat, În iarba fragedă şi stă culcat, Admiră soarele ce în splendoare Te strânge-n raze cu o-mbrăţişare! Prin verdele cel crud şi luminat Planete transparente-n puf sedat Stau suspendate-n tije lungi şi moi… Cu gândul parcă vrei să le îndoi! Nici vântul nu se-ncumetă să sufle Căci are misiunea ca să umfle Cu puf, în raze calde de lumină, Un colţ uitat din mica ta grădină! Cu sufletul prin puf de păpădie Şi gânduri ce pe frunte îţi adie Apusul şi lumina din planete Îţi faci din iarbă crudă verde plete! Cu vântu-n mare taină te-nţelegi Să sufli păpădia şi s-alergi Prin iarba fragedă de lună mai Căci suflet de copil încă mai ai! În zborul printre razele de soare O umbreluţă-puf parcă tresare: “E plin de păpădie în grădină Iar sufletu-n apus e cu Lumină!
sâmbătă, 31 mai 2025