Ard clipele

Ard clipele 

Ard clipele curate cu brațele deschise;
Ca soarele trecând de-al vieții răsărit,
Iar nopțile rămân cu porțile închise;
Ca un apus tomnatic de viață, diferit.

Însă coboară luna cu aripe stelare  
Să-și fluture prezența pe-al viselor veșmânt  
Și o salută vântul cu ultima suflare,  
Ca-n valurile nopții să nu mă înspăimânt.  

Dar gândurile toate; adâncul împresoară,  
Ocazia trăirii a ostenit în noi  
Lăsând clipe curate ce sufletul măsoară  
În arderile care, iar se împart la doi.  

Și mă întreab deodată; ce rol are poetul  
În inima poemei când versurile-s vii;  
Dar ocolesc răspunsul încetul cu încetul  
Că soarele se-arată și arde pentru-a fi.  

Însă tot sânger, Iată; în clipa cea mai sfântă  
Și las dorul să cadă pe-o pătură de nea,  
El să mă salte-acolo, pe unde îngeri cântă  
Să luminez în suflet precum întâia stea.