Adun cuvintele bătrâne Uitate chiar de amintire Că poate-oi fi în stare mâine Să le păstrez pentru citire. Le scot din umbre și din stele, De prin uitarea abătută, Din sângele-mi în care ele Trăiesc în așteptare mută. Adeseori le-ascult ecoul În fremătările de file Și vrând să le-adaptez cu noul Le port în piept prin nopți și zile. Le iau din marginea de drumuri Unde sunt grosolan brâncite De alergări după consumuri Veșnic flămânde și grăbite. Care în calculele minții Străine fraze doar repetă Și nu le-ar desluși părinții Ca pe-un țâșnit din eprubetă. Descopăr limba mea străbună De papagali disprețuită S-o simt că-n mine încă sună Cu-atâtea secole trăită. Vreau să aud din vechi povața Ce mii și mii de ani e vie Ca să păstrez în mine viața Cu aripi vii de Poezie. Victor Bragagiu
joi, 17 iulie 2025