Aş vre, iubite

Aş vrea să ne-amintim, iubite, de o seară 
Când roua unui vis de dor ne-a fost povară
Şi sufletul în care amiezile-au apus,
Purta pe aripi grele un palid iz adus 
De vreo suavă  împlinită primăvară.
Cu gesturi vechi chemând sfios cocorii iară.

Aş vrea să ne-aminitim, iubite, de o noapte 
Când fântâna însingurării mustea şoapte.
Pe ram de inimă cu ritmul obosit,
Noi împleteam cuvinte cu-n vis rătăcit, 
Rămas preludiu unei ultime simfonii, 
Furate din adâncul sublimei armonii.

Aş vrea să ne-amintim, iubite, de-amândoi 
Când vibrare vom fi prin iarbă şi prin ploi 
În inima luminii desfăcuţi în culori 
Ne-om îngână cu stele sub cer de alţi zori,
Acolo unde timpul clipele-şi adună,
Hic et nunc, cântec să fim pe-o singură strună.