Paşii timpului se pierd pe coridoare, Somnul a-ncetat de mult să-mi dea târcoale. Nişte file zac pe masă,-n aşteptare, Lângă vaza cu flori artificiale. Nu-i nimeni, cu mine liniştea s-asculte. Mă gândesc la tine, clipele-mi curg grele. Parcă văd cum ochii-ţi, plânşi de doruri multe, Mustrători, se uită-n ochii minţii mele. Gândul meu mă poartă către începuturi Şi-amintirile, deodată, dau năvală. Se rotesc în jurul meu ca nişte fluturi La lumina lămpii, prinşi de ameţeală. Mi-amintesc de ploaia caldă şi cu soare. Când mă pregăteam ca să-mi deschid umbrela, Te-am zărit mergând prin ploaie, visătoare. Ai venit spre mine în momentu-acela, Mi-ai zâmbit... Dar nu, să uit ar fi mai bine, N-are rost să mă las pradă suferinţii. Nu pot însă, căci ajunge pân' la mine Glasul tău, şi-mi sună-n urechile minţii.
sâmbătă, 31 mai 2025