– Iubeşti scumpa mea frumoasă Ghirlăndioara de-albe flori, Ce-ncunună graţioasă Buclele-mi ce-n vânturi zbor? – Nu, nu! Nu, nu! – Ce vrei dară, dragă, tu? Poate roza cea tăcută Care dulce se sărută Cu fluturii râzători? – Ba nu, nu: cununa-n laur, Cinsă-n aur, aur, aur, Atunci este un tezaur: Asta vreau, Dragul meu! – Iubeşti, dulce drăgulină, Doina mea de tainic dor Ca pe lira mea suspină Dulce, blând, încetişor? – Nu, nu! Nu, nu! – Ce vrei dară, dragă, tu? Poate cântul de-armonie Care Eol îl adie Printre frunze, printre flori? – Ah! Când aurul suspină În punguţa plină, plină, C-o cântare metalină! Asta vreau, Dragul meu! – Iubeşti poate pe Selene, Ca o candelă lucind, Când cu pasu-i lin, alene Se preumblă surâzând? – Nu, nu! Nu, nu! – Ce vrei dară, dragă, tu? Iubeşti poate alba zare Ce-o săgeată mândrul soare Peste câmpul înflorind? – Ah! Când aurul dulce sună În punguţa mea nebună Nu-mi mai trebe alba lună! Asta vreau, Dragul meu! – Iubeşti patria-ţi măreaţă Ce de glorii duce dor, Când în palida ei faţă Se deseamnă-un viitor? -Nu, nu! Nu, nu! Ce vrei dară, dragă, tu? Poate visul mare, mare De mărire, răzbunare, Ce-l visează-a ei popor? Când în loc de glorii, laur, Mi-ar da aur, aur, aur, Atunci fi-mi-ar un tezaur! Asta vreau, Dragul meu!
