Pe malul mării de spume-albită Ce-nalţă gemet îngrozitor, Ca pe un înger te-aştept, iubită, Cuprins de jale, muncit de dor. Fugind de lume, gândind la tine, In lume singur trec pe pământ, Ş-a mele lacrimi, dorinţe, suspine, Cu glasul mării se pierd în vânt. Veşnic s-afundă a mea privire În orizonul întunecit, Dar nici o rază de fericire In ochi-mi încă nu a lucit! Veşnic în noapte tristă, adâncă, Ascult a vremii pas necurmat, Dar de plăcere nici un ceas încă Pentru-al meu suflet nu a sunat! Nimic în lume nu mă încântă, Nu varsă-n pieptu-mi dulce fior. Frunza şopteşte, pasărea cântă, Inima-mi plânge la glasul lor. Stau ca o piatră în nemişcare Pierdut pe gânduri adeseori. Privesc la ceruri, privesc la mare… Pe mare valuri! în ceruri nori! Ah! vină dragă steluţă lină, De străluceşte pe sânul meu; Alungă noaptea cu-a ta lumină, Stinge cu-n zâmbet amarul greu. Destule zile de despărţire! Destule lacrimi, destul amar! Vină de pune cu-a ta iubire Durerii crude veşnic hotar. Te-aştept, iubito, în a ta cale, Precum aşteaptă robul mâhnit Să bată ora scăpării sale, Să-şi simtă trupul din lanţ ieşit. Te-aştept, iubito, precum aşteaptă Pe-a dimineţii zâmbet voios Sărmanul bolnav ce se deşteaptă În sânul nopţii întunecos. Ah! l-a mea jale, l-a mea chemare Dac-al tău suflet e simţitor, Vin’ să-ţi dau numai o sărutare, Ş-apoi din lume vesel să zbor!
sâmbătă, 19 aprilie 2025