atât de frumos

am să înnebunesc privindu-te.
ai să înnebuneşti privindu-mă, poate,
în amintiri, undeva sau mă vei fi uitat
de tot cum uită pietrele
nu va fi trist însă, oh, zei, nu…
în fiecare clipă ai să-mi pari cel mai frumos bărbat
în fiecare clipă ai să-mi ridici bărbia în gând
şi-ai să-mi spui te iubesc, năuca mea 
te iubesc, te iubesc, am să spun 
iar când bătrâni ca arborii seculari
vom rămâne multe luni poate ai unei bănci printre tei
şi vrăbiile vor culege larve de fluturi stelari
din ridurile noastre 
am să-ţi spun eşti frumos, atât de frumos
că-mi vine să plâng
atunci ai să râzi şi-am să te cert poate… 
dar ai să râzi iar şi-am să uit
_
Copyright Mariana Fulger