Lumini de noapte oglindite-n lac, Mirosul târziului şi singurătate Plus eu, rătăcit pe alei de parc Minus, posibila oportunitate. Privesc orologii constrânse-n decor Să afişeze paşi grei lăsaţi de timp Peste răni vindecate ce încă mai dor În pulsul cromatic de prim-anotimp. Prea le conjug pe toate la singular, Şi parcă îmi înţeleg viaţa ca pe o farsă În bezna vieţii mele neexistând un far, Nici sentimentul paşilor în doi spre casă. De gât cu viaţa mea mai trec Prin noaptea marilor dureri, Şi mă demasc doar unui bec Vagabondând spre nicăieri. Rămân candelarul ce-aprinde geana Mijitului timid, în zori confluenţi, Şi-mi strâng -de frig- la guler, haina, Cu dorul chipului tău, în suma de tristeţi. Dimineţi cu fum de frunze arse, Dimineţi despărţite de Lună Minus noi, prin cuvinte rămase Nespuse, la tot ce urma să se mai spună...
sâmbătă, 31 mai 2025