Atât de-aproape este cerul
sâmbătă, 31 mai 2025
Atât de-aproape este cerul

Atât de-aproape, este cerul
Când 'L-am pe Domnul Isus,
Când 'L-am pe Pruncul Mesia,
Pe Cel ce mi-a dat bucuria,
Mântuitor drag, la Tatăl sus.

Prin întruparea Sa măreaţă
În planul sfânt de mântuire,
El a transpus cerul aproape
M-a salvat din lunga noapte
Să-mi dea... eterna fericire.

Atât de-aproape, este cerul
Când strig la El în rugăciune,
Că Domnul pentru mine face
În aparenţă chiar de-ar tace,
În orice zi... câte-o minune.

Şi sunt atâtea de frumoase,
O! Minunile ce-acum trăiesc 
Şi pentru care-mi înalţ glasul
De a-mi conduce zilnic pasul,
Spre Tatăl meu iubit, ceresc!

Flavius Laurian Duverna