Atâta alb şi-atâta floare!
sâmbătă, 12 iulie 2025
Atâta alb şi-atâta floare!

Atât de tare mi-am dorit
să văd grădina înflorită,
petala albă răspândită
de vântul blând, din răsărit!

Atunci când pomii erau trişti,
cu maroniul scoarţei, rece,
în gând, făceam iernii să plece
descântece de alchimişti!

Acum, în magica grădină
e liliacul înflorit
şi-mi pare totul diferit,
în primăvara cea călină.

Atâta alb şi-atâta floare,
să nu observi pe ram, n-ai cum,
deşi spre seară mai văd fum
că noaptea. mai este răcoare!

Haide, dulce primăvară,
așează-te cât mai degrab
și cântă-ne tu la voară
tot concertul tău de alb!