Atâtea primăveri şi veri s-au dus Şi-atâtea ninse ierni, cu fruntea-n soare, De când pe-o cruce ai murit Isus Şi-ai înviat în Slava Ta cea mare! Atâtea primăveri şi ierni la rând Ce au trecut cu valurile vieţii... Şi mă-ntrebam: O Doamne.. până când Voi aştepta iar zorii Dimineţii? Îmi arde-n suflet dor după Isus, Un dor ce l-am primit din veşnicie Mai aprig arde, de când El s-a dus Să pregătească în cer, o-Mpărăţie... Mi-e dor de Isus.. când talazuri bat Şi plâng mereu cu faţa-mi la perete... Răspunsurile-n suflet mi se zbat: Doar El cunoaşte! Doar El totul vede! Şi-n primăveri, când florile-nfloresc În suflet, dând atâta bucurie Mi-e dor de Tine.. Părinte ceresc: Doar Tu dai pace-n inimi şi-armonie... Mi-e dor.. când ploaia bate iar în geam, Doar vrăbiile aceleaşi, drăgălaşe Îmi ciripesc vesele de pe-un ram Că ele cântă.. chiar de sunt golaşe, Iar ploaia.. mai mult... parcă-n ciuda lor Trimite apă multă pe câmpie... Şi-atunci de Tine, Doamne.. iar mi-e dor, Să vii.. să-mi dai în suflet, Apa Vie... Mi-e dor să zbor spre cerurile-nalte Să scap de-aceasta lume-atat de rea... Mi-e dor.. iar rănile-s aşa de multe Şi simt ca-n Ţara Ta.. n-oi mai intra... Dar ştiu că Harul Tău dă Biruinţa Acelui care-şi plange-al său, păcat... Şi port în sufletu-mi upovăinţa: Prin Har, eu voi păşi-n al Tău, Palat! Upovăinţa=nădejde, speranţă 26.09.2015
sâmbătă, 31 mai 2025